Lucrări a unor proiecte tehnice de îmbunătățire a infrastructurii comunei
Stimați Lăpușneni de pretutindeni !
Necătînd la problemele parvenite în urma Pandemiei, în comuna Lăpușna derulează cu tempuri bune lucrări a unor proiecte tehnice, ce va îmbunătăți infrastructura comunei în binele nostru:
1. Pe strada „VÎLCELE”, lîngă fosta Fabrică de Pîine, s-a forat încă o fîntînă arteziană de apă potabilă, ce va alimenta sectorul „CIAINAIA” . Pe teritoriul comunei sînt în lucru 11 fîntîni cu apă potabilă cu un debit de 1,6-2,2 m3 pe oră. Degrabă vom face cercetare pentru a identifica construcția altei fîntîni arteziene, pentru gospodăriile sectorului „PONOARE”. Cu darea în exploatare a acestei fîntîni toate gospodăriile celor trei sate a comunei, vor avea acces la conectare. Pe timp de vară atunci cînd este nevoie de apă , în volum mai mare, Lăpușnenii pot să se folosească de aproximativ 450-480 tone de apă potabilă în 24 de ore.
2. În satul ANINI la moment se lucrează intens la extinderea traseului de apă potabilă pe o lungime de 2,5 km. În scurt timp se vor începe conectările gospodăriilor satului la apă potabilă.
3.În satul Lăpușna, se înfăptuiesc lucrări de conectare a gospodăriilor la Gaz-natural. Vreau să amintesc consătenilor că acces la conectare au toate gospodăriile satului, în caz de apar unele probleme, vă rugăm să vă adresați la conducerea Primăriei.
4.În anul acesta vor continua lucrările de Iluminare stradală. Nu demult s-a iluminat imobilile și terenurile aferente a Liceului Teoreticc Lăpușna.
5.În satul Lăpușna se lucrează la reparația trotuarelor prin pavarea lor din sectorul centru a strazii A. Lăpușneanu.
6. Stimați Lăpușneni, una din datoriile noastre ar fi înverzirea comunei. După cum ați văzut în sat s-au sădit peste 1200 de copaci ( salcie, paltin, tei, catalpa)în diferite sectoare. Noi ne vom strădui și vom face totul ca ei să se prindă, iar dumneavoastră ajutați-ne să le păstrăm creșterea. Avem cazuri cînd copacilor li se cioplește coaja…
7. Săptămîna viitoare, se vor instala la prima etapă în jur de 50-60 de urne pentru gunoi, rugăm cetățenii să păstreze curățenia de a nu scoate gunoiul în stradă sau dus pe cîmpuri cum este „PRIMIT” la unii din consăteni. La următorul Consiliu voi eși în fața consilierilor pentru a lua decizia de a demola platformele mici rămase pentru depozitarea gunoiului de grajd, ele acum fiind folosite pentru gunoi menager. În comună activează normal serviciu de evacuare a gunoiului menager și nu văd o problemă de a scoate sacoșele sau sacii la poartă în zilele și săptămînile lunii conform graficului aprobat. Vreau să vă amintesc că numai prin acest serviciu lunar se strîng 80-100 tone de gunoi menager, sîntem în căutarea unui proiect în urma implementării căruia s-ar putea sorta gunoiul, paralel cu construcția unei Gunoiște autorizate, construită după standarte
Fiți atenți.
Gunoiul menager se evacuează în săptămînile impare a lunii:
Aprilie- 06.04.2021-10.04.2021, 20.04.2021-24.04.2021
Mai- 04.05.2021-08.05.2021, 18.05.2021-22.05.2021
Iunie- 01.06.2021-05.06.2021, 15.06.2021-19.06.2021, 29.06.2021-30.06.2021
8. Stimați consăteni! Noi Lăpușnenii ca și toată omenirea simțim efectele acestui nenorocit virus COVID-19, prin numărul mare de înbolnăviri, unii din consăteni cu părere de rău au pierdut lupta cu boala, ne mai vorbind de acumulările micșorate la Bugetul Local, Așa că aveți grijă de sănătatea voastră și a celor dragi. Acum aceasta este important, în rest Colaboratorii Primăriei, împreună cu Consiliul Local și nu în ultimul rînd cu dumneavoastră le vom reuși pe toate Pas cu Pas dar trebuie răbdare și să nu pierdem cadența în activitatea noastră zi de zi.
Vă mulțumim!!! Primarul comunei Lăpușna. Ion Chiosa



























