×

Primăria Lăpușna din nou scoasă afară!

În dimineaţa zilei de azi, primarul de Lăpuşna Ion Chiosa, împreună cu colectivul său s-a trezit din nou în stradă, găsind sediul primăriei sigilat şi cu lacăt la poartă. Problema lipsei unui sediu propriu, care s-a iscat un conflict cu noul proprietar acum jumătate de an, a revenit pe ordinea zilei. Pentru aplanarea conflictului, atunci, un agent economic din localitate a încheiat un contract de arendă cu proprietarul sediului, Boris Baraş, achitând în locul primăriei locale plata de arendă pentru jumătate de an înainte.

„Azi dimineaţă am venit la primărie şi am găsit primăria sigilată şi la poartă un lacăt. Am rămas doar cu ştampila primăriei în mână, toate actele fiind înăuntru. Da, acum două zile, am fost avertizaţi de către agentul economic, care a achitat plata de arendă, că dumnealui este în imposibilitatea de a mai achita în continuare, de aceea luni urmează să rezilieze contractul de arendă şi să dea în primire sediul aşa zisului proprietar. Am venit dimineaţă să ne întâlnim cu pretinsul proprietar şi arendaşul, pentru a găsi nişte soluţii de activitate, pentru a vedea cum procedăm în continuare, dar stăpânul sediului nu s-a prezentat. Deşi toate structurile de stat, Consiliul raional, Cancelaria de Stat., etc., cunosc situaţia primăriei Lăpuşna, care nu are un sediu propriu, nimeni nu vrea să se implice în soluţionarea problemei.

Mai mult ca atât, la moment, primăria Lăpuşna este în litigiu de judecată cu aşa numitul proprietar, litigiu care deja durează mai bine de 2 ani. Este vorba de vânzarea ilegală a 6 terenuri aferente clădirilor la SRL „Agrolapprod”, precum şi vânzarea ilegală a 2 423 ha din proprietatea primăriei aceleiaşi gospodării – terenuri agricole, sub construcţie, fâşii forestiere, păşuni, spaţii verzi, păduri. Cel mai interesant este faptul, că în acest proces de judecată, primăria nu este solicitată ca parte vătămată” – a declarat pentru CURIER, primarul de Lăpuşna Ion Chiosa, care a specificat, că în acest context, mizează pe autorităţile raionale şi cele centrale, la nivel de Parlament şi Guvern (precum şi structurile abilitate), să ia atitudine vizavi de situaţia creată, primăria locală în acest răstimp luându-şi o pauză din activitate.

Fiind contactat de CURIER, Boris Baraş, proprietarul sediului, ne-a relatat cu totul altă situaţie. „Primăria Lăpuşna nu are sediu din 1987, când sediul primăriei a ars. De atunci, foştii primari, împreună cu angajaţii primăriei, au umblat dintr-un sediu în altul – o perioadă primăria a fost amplasată într-o fostă clădire a sovhozului, apoi în şcoala muzicală, ulterior în fosta policlinică şi începând cu anul 2002 şi până în prezent – în fosta cârmuire a sovhozului Lăpuşna. Eu am procurat sediul respectiv în decembrie 2019, i-am dat răgaz actualului primar un an să se mute din sediul dat, dar dumnealui n-a întreprins nimic. La începutul acestui an, eu am încheiat contract de arendă pentru o perioadă de un an cu agentul economic Filimon Gheorghe, dânsul mi-a achitat arenda pentru amplasarea primăriei pentru 6 luni şi s-a stopat, din motiv că în baza unor înţelegeri verbale, urma ca Filimon să încheie contract de arendă cu primarul Ion Chiosa, pentru a-i întoarce banii, acesta însă a refuzat ulterior, nefiind încheiat nici un contract, de aici şi situaţia creată…” – a declarat pentru CURIER, proprietarul Boris Baraş.

Contactat de CURIER, dl Filimon avea telefonul deconectat. Cu alte detalii la acest subiect vom mai reveni pe parcurs.

Tatiana TODOSEICIUC